Tradiții

Principalele ocupaţii ale sătenilor au fost agricultura şi creşterea vitelor şi a oilor. Lucrul la pădure, exploatarea şi prelucrarea lemnului produceau alături de lemnul pentru foc cele necesare construcţiei locuinţei şi anexelor gospodăreşti. Meşterii satului confecţionau draniţă, coveţi, ciubere, linguri, roţi de fântână, căruţe ş.a.
Ca în toate satele din Bucovina, se confecţionau cojoace, sumane, opinci, scoarţe, lăicere, ştergare, catrinţe, etc. Femeile din sat păstreazăşi acum, e drept, mult mai puţine, meşteşugul ţesutului covoarelor, lăicerelor, brodatul cămăşilor de sărbătoare, a costumului tradiţional, specific zonei, cunoscut şi peste hotare prin dansatorii comunei, tineri sau adulţi. Exploatarea sării din fântânile de slatină se făcea - aşa cum am văzut - încă înainte de anexarea Bucovinei la imperiul habsburgic din 1775.
Casa de locuit tradiţională a fost construită în deplin acord cu mediul înconjurător, în patru ape, din lemn.

Costumul popular.
Materiile prime folosite sunt: pânza de in cu bumbac, cânepă cu bumbac, cânepă (pentru cămăşile de purtat şi pentru poale), iar pentru decor se folosea lâna colorată, strămătura, bumbacul, mătasea, firul metalizat auriu şi argintiu, mărgelele şi paietele (fluturii).
Portul din Cacica, prin linia sa sobră şi prin decorul pe care îl poartă, prezintă însuşiri artistice deosebite. O piesă de port caracteristică este ştergarul de cap, ţesut din bumbac şi in, în cinci sau şapte iţe, cu ajutorul cărora se realiza decorul de culoare albă, dispus în registre. Capetele sunt ornamentate cu motive geometrice colorate, dispuse în două-trei registre, sau cu câte două-trei registre brodate cu mărgele colorate şi terminate cu franjuri.
Costumul popular polonez se prezintă astfel: la fete, o fustă largăşi creaţă, înflorată (in ţesut de casă), numită „spudnica”, peste care se pune un şorţ din dantelă („fartuszek”), o bluză albă cu dantelă la gât şi mâneci („błuska”), un ilic/vestă din pânză albă, brodată cu flori („kamiźełka”), la care se adaugă cizme roşii, coroniţă cu panglici colorate şi mărgele la gât; la băieţi, pantaloni largi strânşi pe glezne, albi cu dungi roşii („spodni”), cămaşă albă („koszuła”), un ilic mai lung („kątusz”), pălărie cu panglici colorate şi cizme negre.
Costumul polular ucrainean, cu origini din zona Ivano-Frankovsk, de unde au venit o parte dintre coloniştii galiţieni, se compune astfel: la fete, o fustă largă, cu pliuri, vişinie sau neagră („spidnecika”), o cămaşă brodată în specific ucrainean („sorocika”), un pieptar din stofă de culoarea fustei, brodată cu flori („chiptari”), cizme roşii, mărgele şi coroniţă cu panglici colorate; la băieţi, cămaşă brodată („sorocika”), pantaloni roşii sau albaştrii din mătase, brâu îngust din lână („poias”), asemănător ca ornamentare cel al cămăşii .
 
Obiceiuri calendaristice.

 Cele mai spectaculoase obiceiuri sunt cele legate de sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou. În ajunul Crăciunului colindă copii, tinerii. Cu steaua vin oameni şi din alte sate. Preotul sfinţeşte casele şi bucatele. Masa din ajunul Crăciunului era alcătuită din mâncare de post: sarmale cu crupe, bob fiert, bureţi, prune uscate, grâu fiert cu mac şi miere, colac. Sub faţa de masă se aşează fân legat în cruce cu fir de lână roşie. Din fiecare fel de mâncare se dădea şi animalelor, pentru spor şi rod. Membrii familiei mănâncă aşezaţi pe laiţe sau pe scaune.
De Bobotează, Botezul Domnului, la pârâu se face cruce de gheaţă şi se sfinţeşte agheazmă într-un ciubăr; fiecare vine cu vasul său şi-l umple cu apa sfinţită din ciubăr. Din fânul pe care stă preotul când sfinţeşte agheazma, ia fiecare şi-l va folosi pentru apărarea de grindină, de furtună; se pune puţin pe foc pentru a domoli furtuna. Cu agheazmă se toarnă în fântâni, se stropeşte întâi în grajd, apoi în casă; în timpul postului mare, se ia agheazmă în loc de nafură; se foloseşte împotriva vrăjilor.
De Sfântul Haralambie, preotul oficiază slujbă pentru vite, sfinţeşte drob de sare, tărâţe şi agheazmă care se pun în hrana animalelor pentru spor, pentru lapte mult.
La sărbătoarea celor Patruzeci de Mucenici (9 martie) se fac 40 de colăcei în formă de opt, cu miere şi nucă, copţi şi se dau de pomană celor ce intră în casă sau se duc la alţii. Se crede că aşa cum va fi vremea în aceastăzi, aşa va fi în următoarele patruzeci de zile.
De Sfântul Gheorghe se pune la poartă brazdă cu iarbă, cu ramuri de răchită pentru ca anul să fie roditor, iar vitelor li se dau dimineaţa iarbăşi flori cu rouă, culese de cu seară pentru a avea lapte mult şi bun. Băieţii şi fetele se urzicau pentru a fi „iuţi”, harnici tot anul.
În Duminica Floriilor se sfinţesc crenguţe de răchită (mâţişori) care se leagă apoi la pomii din livadă pentru a da rod bogat sau în grajd pentru a feri animalele de boli.
In Joia Mare, dimineaţa, imediat după miezul nopţii, se făceau focuri din coji de copac şi alte resturi vegetale pe ogor, pe dealuri şi oamenii săreau peste foc. Localnicii credeau că acela care aprinde focul mai repede, va termina de făcut fânul mai devreme şi nu-l va mai ploua.  
Sărbătoarea Paştilor, cea mai mare sărbătoare creştină, era marcată de împuşcături cu „săcăluşul” (o ţeavă din lemn cu praf de puşcă detonat cu un cui). Coşul pentru sfinţit, din nuiele împletite şi vopsite, în care femeile pun  pască rotundă, cozonac, ouă roşii, slănină, cârnaţ, sare (altă dată huscă), unt, floarea paştelui, lumânare este acoperit cu un ştergar frumos; pentru biserică se strângea o păscuţă şi un ou şi se primea anafură. După sfinţirea coşurilor, toată lumea merge la cimitir, se aprind lumânări la morminte, apoi se merge acasă. Dimineaţa, toţi membrii familiei se spală cu apă dintr-o strachină în care se pune un ou roşu, un ban , un fir de busuioc pentru a fi sănătoşi, bogaţi şi iubiţi.
La Duminica Mare se pun ramuri de tei sau de mesteacăn, din care se fac mai târziu măturoaie.
De Sânziene, fetele fac coroniţe din flori de sânziene şi se aşează peste noapte în grădină, pe flori, iar dimineaţa, ceea ce era pe coroniţă (pană, păr de vacă, lână) simboliza viitorul fetei în căsnicie (va avea păsări, vite, oi).
Sfânta Maria (15 August) este hramul satului cu mare pelerinaj la Biserica catolică unde se adună credincioşi catolici din toată ţara, iar bâlciul este atracţia copiilor din sat cât şi din satele învecinate.
De Sfântul Andrei, fetele făceau anumite gesturi magice pentru a-şi cunoaşte ursitul; noaptea leagă pari de la gard iar dimineaţa văd ce au legat.

Alte tradiţii şi obiceiuri

La construcţia casei noi: lemnul pentru construcţia casei se taie iarna, pe lună plină, pentru „a le merge bine, din plin, celor ce vor locui în ea”. Casa se construieşte pe loc uscat şi „curat”. La sfinţirea casei, la talpă, în cele patru colţuri, pe pânză curată se pune tămâie şi agheazmă; după ridicarea căpriorilor, se ridică un , un brăduţ împodobit cu hârtie coloratăşi cu o sticlă de vin. „Unsul”, lipitul casei se făcea cu clacă iar la sfârşit cânta muzica şi se petrecea. Pământul amestecat cu paiele tăiate cu toporul, se frământă cu caii, pe un loc tare.
La sfinţirea casei, în cele patru colţuri ale casei se face câte o gaură în care se pune tămâie şi fiecare membru al familiei bate de câte trei ori în cui şi înconjoară casa de trei ori.
Hora satului avea loc vara pe o platformă special amenajată, iar iarna în casele mai mari ale unor gospodari, în fiecare duminică din câşlegi cu muzicanţi (instrumentele folosite erau fluierul şi scripca).
Un alt mijloc de distracţie era „berea” organizată după-amiaza, după terminarea lucrului, pentru tineret şi pentru căsătoriţi cu un butoi din stejar, plin cu bere, cu jocuri: prinsa, sau ascunsa.